1.NAŞTEREA ŞI EVOLUŢIA BISERICII HARUL

1.1.Perioada premergătoare naşterii bisericii.

În această zi de mare sărbătoare încerc să-mi amintesc drumul parcurs până la acest moment binecuvântat al bisericii noastre. Totul a început în toamna anului 1993 când biserica Sfânta Treime, din care mulţi dintre noi am făcut parte, pastorul acestei biserici fr. Vasile Taloş, a avut viziunea de a planta biserici în marile cartiere din Bucureşti. Astfel că, în toamna anului 1993 grupuri de credincioşi din mai multe cartiere care au prins această viziune au început să se adune în săli de clasă ale unor şcoli din cartierele: Titan, Berceni, Militari şi Pantelimon.

În cartierul Titan am început să ne adunăm la Şcoala Generală 195 în fiecare duminică după-amiaza, până prin anul 1997 când, în urma unei circulare primite de “sus” de directorii liceelor, ni s-a interzis să ne mai întâlnim în şcoli. Însă, grupul de fraţi şi surori care se formase ca un nucleu al bisericii ce urma să se nască, a continuat să se adune în casa unei surori din cartier, până la constituirea bisericii care avea să se producă în toamna anului 1998.

În toţi cei cinci ani de părtăşie a grupului de fraţi şi surori adunaţi în cartier, din 1993 şi până în 1998,  în fiecare duminică după-amiaza, două au fost obiectivele pentru care ne-am rugat:

1) Să ridice Dumnezeu o biserică vie, cu o mărturie puternică în cartierul Titan

2) Să ne dea Dumnezeu un teren de circa 1000 m.p. pe care să construim o Casă de rugăciune.

Dumnezeu a răspuns peste aşteptări rugăciunilor noastre. După trei ani de rugăciuni, Dumnezeu ne-a dat un teren de trei ori mai mare decât cel pe care îl cerusem, şi mai mult decât atât, şi  într-o poziţie foarte bună şi uşor accesibilă din toate zonele cartierului.

Apoi, Dumnezeu a răspuns şi la cea de-a doua cerere de rugăciune, astfel că în toamna anului 1998, mai exact, în data de 10 octombrie, a avut loc actul de naştere al bisericii Harul. Era o zi de sâmbătă, zi în care au fost invitaţi toţi cei care au înţeles necesitatea şi urgenţa unei prezenţe evanghelice în cartierul Titan şi doresc să aparţină acestei biserici. Au răspuns 113 fraţi şi surori, marea lor majoritate din cartierul Titan, care prin semnătura lor au hotărât să devină mădulare în trupul bisericii Domnului Isus din cartierul Titan. Ulterior, acestora li s-au adăugat şi alţi fraţi şi surori din cartier.

1.2. Constituirea bisericii „HARUL“

Atunci, în ziua aceea de 10 octombrie 1998, cu harta Bucureştiului în faţă, cu mâna pe cartierul Titan, în prezenţa fratelui Taloş, ne-am rugat lui Dumnezeu să fim o biserică aşa cum o vrea El, o biserică gata să ducă vestea bună a Evangheliei miilor, zecilor şi chiar sutelor de mii de locuitori ai celui mai mare cartier din Bucureşti.

Odată constituită biserica, am început să avem servicii divine separate de ale bisericii Sfânta Treime. A fost un har să avem slujbe religioase în fiecare duminică dimineaţa, timp de 8 ani, în localul bisericii “Sfânta Treime”, pentru care le suntem şi acum recunoscători  fraţilor.

În toată această perioadă, împreună cu fr. pastor Sorin Covaci (din 2002 pastorul unei biserici române din Detroit – USA), am căutat să zidim trupul spiritual al bisericii Harul şi, împreună cu întreaga biserică să câştigăm suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu. În acelaşi timp, am fost preocupaţi să ne construim, ca biserică nou-născută, propria noastră identitate. Credem că în mare parte s-a reuşit acest lucru, deşi am suportat din plin povara lucrărilor de construcţie ale bisericii.

O experienţă benefică pentru tânăra noastră biserică a fost începerea serviciilor divine de miercuri seara şi duminică după-amiaza în capela din Titan, începând din primăvara anului 2002.

Un moment important in evoluţia spirituală a bisericii noastre a fost venirea ca pastor a fr. Daniel Mercioniu începând cu 1 sept. 2004.

În cei nouă ani care s-au scurs de la înfiinţarea bisericii, s-au întors la Domnul circa 120 de suflete şi nădăjduim ca sărbătoarea împlinirii a zece ani de existenţă a bisericii de anul viitor să ne prindă cu multe alte suflete câştigate pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

2. PROIECTUL DE CONSTRUCŢIE AL CASEI DE RUGĂCIUNE

            2.1. Aprobările, o problemă nu tocmai uşoară.

Odată constituită biserica, am început demersurile pentru obţinerea aprobărilor necesare în vederea începerii construcţiei bisericii pe terenul pe care îl aveam în proprietate încă din anul 1996.

Obţinerea aprobărilor a fost un drum greu şi anevoios. Încă de la început mi-am dat seama că obţinerea multelor avize în vederea eliberării, mai întâi a certificatului de urbanism, actul preliminar în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie, nu este o treabă deloc uşoară.

Dumnezeu însă, avea dinainte oameni pregătiţi ca această importantă lucrare să înceapă şi apoi să continue până la finalizarea ei.

Astfel că, în timp ce ne împotmolisem la obţinerea acestor avize, neştiind pe la ce uşi să batem aveam să descoperim că Dumnezeu adusese de curând în biserica noastră omul de care aveam atâta nevoie, care se ocupa exact cu proiectarea de clădiri şi cu obţinerea tuturor avizelor necesare.

I-am mulţumit atunci lui Dumnezeu că l-a adus pe fr. Vasilescu Jean, căci despre el este vorba, exact la momentul potrivit, fratele nostru având o contribuţie foarte importantă, nu doar la obţinerea avizelor, ci şi la proiectarea clădirii bisericii şi a obţinerii autorizaţiei de construcţie.

Puţini ştiu că în timpul acela când se părea că totul decurge normal, într-una din vizitele făcute la Primăria Capitalei împreună cu fr. Vasilescu pentru obţinerea unei semnături din partea Arhitectului Şef, ni s-a spus că nu mai putem construi pe terenul pe care îl aveam în proprietate în Titan, întrucât în planul de sistematizare toată suprafaţa aceea este prevăzută a fi spaţiu verde.

Această veste ne-a şocat, dar mi-amintesc că i-am spus atunci fr. Vasilescu, vizibil marcat de această veste, că Dumnezeu ne-a dat acest teren pentru a construi pe el o casă de rugăciune şi o vom construi.

Am făcut apoi un memoriu la Direcţia de Sistematizare şi Urbanism a Capitalei, cu toate argumentele care ne îndreptăţeau să ridicăm în locul acela un lăcaş de cult şi intervenţia Domnului a făcut să se schimbe destinaţia acelei zone. Răspunsul pe care l-am primit a fost că putem construi pe terenul nostru şi că poate fi şi zona verde.

I-am dat slavă lui Dumnezeu pentru că, încă o dată, am văzut că nimic şi nimeni nu-L împiedică să-şi ducă planurile la îndeplinire.

Trebuie să spun că obţinerea avizelor, eliberarea certificatului de urbanism, realizarea proiectului de arhitectură şi de rezistenţă, precum şi a proiectelor privind instalaţiile sanitare, electrice şi termice s-au întins pe o perioadă de circa 2 ani.

Bucuria noastră a fost mare când, la data de 1 octombrie 2001, Primăria Capitalei ne-a eliberat autorizaţia de construcţie pe terenul din Titan. I-am mulţumit atunci cu toată biserica Domnului pentru răspunsul la rugăciunile noastre şi pentru perspectiva  care ni se deschisese de a începe lucrările de construcţie ale bisericii.

Dorinţa tuturor membrilor bisericii şi entuziasmul acelor zile i-a determinat pe mulţi fraţi şi surori să facă donaţii consistente, unii fraţi în vârstă luând chiar din economiile păstrate pentru înmormântare, ca lucrările la casa Domnului să înceapă cât mai curând.

Astfel că, la circa o lună de la primirea autorizaţiei au început lucrările la fundaţia clădirii. Dumnezeu a făcut ca vremea să fie favorabilă putându-se lucra şi pe timpul iernii, astfel că în primăvara anului următor întreaga fundaţie era finalizată.

2.2. Un an de pauză. Ne-a abandonat Dumnezeu?

Entuziasmul cu care pornisem în acest proiect a început să scadă în momentul în care mulţi au văzut că timp de un an nu s-a mai făcut absolut nimic.

Acum, privind în urmă, imi dau seama că anul acela de pauză a fost un test al credinţei noastre, al încrederii noastre în Dumnezeu. A fost anul în care ne-am rugat mai mult lui Dumnezeu decât o făcusem până atunci, recunoscând că fără El nu putem face nimic. I-am cerut sprijinul Lui în această lucrare ştiind că El dispune de toate resursele de care avem nevoie pentru a continua lucrările şi a le finaliza.

Rezultatul a fost că Dumnezeu a început să mişte inimile fraţilor din biserica noastră, din alte biserici, ale unor persoane, familii şi biserici din străinătate, care au început să dăruiască pentru ca lucrările de construcţie ale bisericii să poată continua.  Trebuie să amintesc cu acest prilej, biserica americană din Homer, cu care am fost în parteneriat pentru câţiva ani, biserica română din Detroit păstorită de fr. Sorin Covaci, biserica română din Chicago păstorită de fr. Valentin Popovici, familiile Corsatea Ilie şi Tamara, Suciu Gheorghe şi Rodica, Hosu Beniamin şi Marcela, fam. fr. Aron Duca, toţi din Chicago, precum şi  fr. Gică Gălăţeanu şi sora Nina Şerban din Los Angeles şi alţii.

Donaţiile oferite în mod repetat de membrii bisericii noastre şi de cei amintiţi mai sus au făcut ca din primăvara anului 2003 şi până în prezent, lucrările la casa Domnului să aibă continuitate, chiar dacă au mai fost unele întreruperi de mai scurtă durată.

2.3.  Osteneala care nu va fi zadarnică.

Cu siguranţă că Cel care va evalua cel mai bine contribuţia şi sacrificiul fiecăruia la ridicarea acestui edificiu spiritual, este Dumnezeu. Însă, pe lângă numele amintite mai sus, nu pot să nu amintesc şi alte persoane care au avut un rol important în ridicarea şi finalizarea acestui lăcaş de cult. Pe lângă fr. Vasilescu Jean, pe care l-am amintit mai înainte, dl. ing. Dragomirescu Ion a avut o contribuţie importantă în realizarea proiectului de execuţie pe care l-a urmărit îndeaproape la faţa locului pe tot parcursul lucrărilor de construcţie.

Apoi, cel care a ridicat zidurile acestei clădiri, împreună cu echipa sa a fost Dan Barloiu, şi regret că nu se află în prezent în ţară, şi nu poate fi şi el părtaş la această sărbătoare.

Dumnezeu a adus la vremea potrivită o persoană care a făcut ca interiorul întregii clădiri să arate atât de frumos. Este vorba de d-na arhitect, Denice Cornea care merită toată aprecierea noastră. Însă cel care a pus în practică ideile d-nei arhitect şi le-a dat viaţă a fost un om care a lucrat cu măiestie şi dăruire, conştient că lucrează pentru o casă a Domnului. Este vorba de d-l Mircea Bucinschi, care a accepat să-i plătim cu întârziere lucrările pe care le-a executat şi pentru care îi mulţumim cu prilejul inaugurării.

Trebuie să amintesc de asemenea contribuţia importantă a unor fraţi specialişti din biserica noastră care au lucrat cu multă dăruire, ca pentru Domnul, la instalaţiile clădirii.  Este vorba de fr. Oros Vasile, împreună cu echipa sa, care a realizat toata instalaţia electrică destul de complexă a bisericii.

Fr. Nicu Omota, care a realizat toata instalaţia sanitară şi de încălzire a întregii clădiri, deşi nu s-a aflat în deplină sănătate fizică.

Fr. Radu Mihai, care a făcut grupurile sanitare ale întregii clădiri, impecabile.

Şi nu în ultimul rând, aş vrea să amintesc pe doi fraţi de-ai noşti, care, pe toată durata desfăşurării lucrărilor de construcţie, au lucrat cu inimă, cu multă dăruire şi credincioşie,  este vorba de fraţii Cojocaru Ioan şi Obreja Nicolae.

Şi aş fi nedrept să nu amintesc şi contribuţia importantă a surorilor care au slujit la bucătărie pe o perioadă destul de lungă, pregătind o hrană caldă pentru cei care lucrau pe şantierul bisericii.

Şi chiar dacă am omis pe cineva, oricum nu cu intenţie, sigur Dumnezeu i-a înregistrat pe toţi cei care au avut o contribuţie mai mare sau mai mică la realizarea acestei case de rugăciune.

2.4. Biruinţa este întotdeauna a Domnului!

La această zi de sărbătoare, Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru că Şi-a arătat bunătatea şi credincioşia faţă de noi  în toţi aceşti ani şi putem mărturisi cu toată convingerea, acum la finalizarea lucrărilor de construcţie ale bisericii: Mare este Dumnezeul nostru!

Iar astăzi, în această zi de sărbătoare, spunem, ca şi Samuel odinioară: “...EBEN EZER (Piatră de ajutor): Până aici Domnul ne-a ajutat!” şi pentru aceasta, Numele Domnului fie binecuvântat!

Care este acum datoria noastră? Să dovedim şi noi credincioşie faţă de El şi să fim gata să-L slujim cu bucurie şi devotament întreaga noastră viaţă.

Şi s-o facem pentru gloria Lui şi pentru câştigarea multor suflete pentru Hristos.

                                                                        Pastor, Nicolae Ologeanu